Primul telefon facut din materiale reciclate.

Am gasit o stire pe internet care m-a impresionat foarte mult si atunci m-am gandit: “Ce bine este ca umanitatea a ajuns la urmatorul nivel in stadiul reciclarii deseurilor”. Mie mi se pare o veste foarte buna, mai ales prin faptul ca daca vom continua sa producem lucruri si lucruri din materiale reciclate vom economisii foarte mult din resursele pamantului. Acum stirea cum am gasit-o cu tot cu o poza a acestui telefon.

Primul telefon din materiale reciclate “Pentru prima dată în istoria telefoanelor mobile a apărut nn telefon produs din sticle de plastic reciclate.
Telefonul a fost prezentat la Consumer Electronic Show (CES) de către Motorola, care încearcă astfel să răspundă grijilor manifestate faţă de poluarea mediului de către un număr tot mai mare de utilizatori.Nu numai învelişul din plastic al Renew este fabricat din sticle de apă reciclate, ci şi receptorul este reciclabil integral, acesta fiind primul telefon din lume neutru din punct de vedere al emisiei de dioxid de carbon, au declarat reprezentanţii Motorola. Modelul MOTO W233 Renew a fost prezentat înaintea deschiderii oficiale a CES de la Las Vegas. Compania, care a pierdut din cota sa de piaţă pentru că nu a ştiut să manipuleze succesul avut de receptorul Razr, lansat în 2005, a explicat şi că emisiile de carbon necesare fabricării, distribuţiei şi funcţionării telefonului sunt compensate prin investiţii în energii regenerabile şi activităţi de reîmpădurire. Grija faţă de mediu este reflectată şi de ambalajul telefonului, realizat din carton şi hârtie reciclată, în timp ce un plic timbrat inclus facilitează trimiterea prin poştă a unui mobil vechi, în vederea reciclării. În Statele Unite, telefonul Renew va fi disponibil în reţeaua T-Mobile, până la sfârşitul anului, informează Mediafax. Descoperirea celor de la Motorola ne arată că dacă există voinţă şi preocupare pentru problema mediului înconjurător se pot face şi lucruri ecologice sută la sută.”